În plină criză financiară, băncile sunt dispuse să facă orice pentru a-şi recâştiga clienţii. Dacă în mai multe state acestea oferă diverse cadouri celor care le trec pragul, o bancă din Rusia a găsit o metodă mult mai atractivă de a determina oamenii să apeleze la serviciile sale, striptease-ul.
Potrivit site-ului oddrussia.com, de câteva zile, o sucursală a Băncii Unicredit din Rusia şi-a „decorat” vitrinele cu câteva dansatoare. Pe tot parcursul zilei şi nopţii, trei tinere îmbrăcate sumar îşi ocupă locurile în spatele geamurilor băncii şi dansează provocator pentru trecători, în speranţa că aceştia vor fi tentaţi să treacă pragul băncii. Astfel, managerii băncii speră să profite de momentele de slăbiciune ale bărbaţilor care trec prin faţa băncii şi să îi determine să apeleze la serviciile lor.
Pentru a-şi ajuta noile angajate, banca a fost nevoită să îşi transforme unul dintre birouri într-o cabină de schimb pentru acestea, înlocuind computerele cu oglinzi. Chiar dacă măsura disperată adoptată de conducerea băncii nu le aduce rezultatele dorite, aceştia pot fi mândri că, în această perioadă de criză, au ajutat la scăderea şomajului din Rusia. Mai mult, ideea inedită a acestora pare să le aducă şi publicitate pe gratis atât în ţară, cât şi afară. În doar câteva ore, pozele cu dansatoarele de pe oddrussia.com fiind preluate de site-uri din toată lumea.
Sursa:blogcatalog.com